Buget

Lun, 06/12/2021 - 08:38 |

În cadrul ședinței Guvernului din 3 decembrie curent, a fost aprobată hotărârea privind repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020. Astfel, din alocațiile bugetare aprobate pentru salarizarea în sectorul bugetar se repartizează bugetelor locale 3,31 mil. lei pentru achitarea salariilor angajaților din sistemul educațional până la finele anului 2021. Mijloacele financiare propuse pentru alocare sunt destinate prioritar instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal, care se finanțează în bază de cost standard per...
Română
Jo, 25/11/2021 - 20:16 |

Proiectul de lege a fost votat de către deputați, în lectura a doua în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. Astfel, proiectul prevede majorarea veniturilor bugetului de stat cu 767,8 milioane de lei, a cheltuielilor cu 421,7 milioane de lei, iar deficitul bugetar se diminuează cu 346,1 milioane de lei și constituie 11,792 miliarde de lei sau 5,1% din PIB. În principal, cheltuielile au fost modificate în legătură cu instituirea alocațiilor suplimentare acordate populației în scopul depășirii consecințelor stării de urgență în sectorul energetic, dar și ca urmare a majorării ajutorului...
Română
Jo, 11/11/2021 - 08:47 |

Proiectul de modificare a bugetului de stat pentru anul 2021, aprobat de Guvern în ședința din 10 noiembrie curent, prevede majorarea veniturilor bugetului de stat cu 767,8 milioane lei, a cheltuielilor cu 421,7 milioane lei, în timp ce deficitul bugetar se va micșora cu 346,1 milioane lei, costituind 5,1% din PIB. Majorarea veniturilor la bugetul de stat a fost determinată preponderent de creșterea încasărilor din TVA. Cele mai mari creșteri de cheltuieli se referă la: compensarea parțială a gospodăriilor casnice a costurilor facturilor la gaze și energie termică – 210 milioane lei;...
Română
Jo, 04/11/2021 - 14:38 |

În 10 luni ale anului 2021 la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 61,6 miliarde lei, fiind în creștere cu 11,5 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 63,5 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 6,3 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 1,9 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 10,0 miliarde lei. Veniturile bugetului de stat în 10 luni ale...
Română
Jo, 04/11/2021 - 08:43 |

În cadrul ședinței Guvernului din 3 noiembrie curent, a fost aprobată repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020. Astfel, din alocațiile bugetare (170,0 mil. lei) aprobate pentru salarizarea în sectorul bugetar se repartizează bugetelor locale 134,2 mil. lei pentru achitarea salariilor angajaților din sistemul educațional până la finele anului 2021. Mijloacele financiare propuse pentru alocare sunt destinate prioritar instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal, care se finanțează în bază de cost standard per...
Română
Mie, 13/10/2021 - 11:02 |

Ministerul Finanțelor anunță despre publicarea Raportului privind executarea bugetului pentru cetățeni pe anul 2020. Raportul poate fi accesat aici. Raportul este elaborat anual începând cu anul 2018. Publicarea acestuia se încadrează în eforturile Ministerului Finanțelor de a dezvolta și promova responsabilitatea și transparența în gestiunea finanțelor publice. Raportul conține date despre executarea veniturilor și cheltuielilor bugetului public național, datoriei de stat și asistenței externe într-un limbaj simplu, facilitând astfel înțeleagerea bugetului și a informațiilor sale de bază...
Română
Jo, 07/10/2021 - 13:45 |

În perioada ianuarie – septembrie 2021, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 54,0 miliarde lei, fiind în creștere cu 9,4 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 56,3 miliarde lei, care, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 6,4 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 2,3 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 8,7 miliarde lei. Totodată, veniturile bugetului de...
Română
Vin, 03/09/2021 - 16:44 |

În perioada ianuarie – august 2021, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 46,9 miliarde lei, fiind în creștere cu 8,0 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 49,9 miliarde lei, care, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 5,9 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,0 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 8,6 miliarde lei. Totodată, veniturile bugetului de...
Română
Vin, 06/08/2021 - 10:16 |

În perioada ianuarie – iulie 2021, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 41 miliarde lei, fiind în creștere cu 6,9 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 44,6 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 6,2 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,6 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 9,3 miliarde lei. Totodată, veniturile bugetului de stat,...
Română
Lun, 05/07/2021 - 11:24 |

În perioada ianuarie – iunie 2021 la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 34,9 miliarde lei, fiind în creștere cu 5,9 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 38,2 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 5,7 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,3 miliarde lei. Soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 9,6 miliarde lei. Veniturile bugetului de stat în primele 6...
Română

Pagini

Abonează-te la RSS - Buget