Ministrul Finanțelor Petru Rotaru a participat la lansarea campaniei naționale de educație financiară

Mie, 01/11/2023 - 14:56 |

Campania națională de educație financiară a fost lansată de către Banca Națională a Moldovei, cu suportul USAID, și a reunit oficiali, reprezentanți ai sectorului financiar-bancar, experți economici și parteneri externi. 

Ministrul Petru Rotaru în cuvântul său de salut a menționat că Ministerul Finanțelor este parte a acestui proces amplu de promovare a educației financiare, abordând discuția din perspectiva ce vizează componenta de colectare a impozitelor și încasările la bugetul public național, astfel educația financiară în sine ar contribui la disciplinarea, atât a contribuabililor, cât și a persoanelor fizice.

„Educația financiară vine să impună o doză de responsabilitate celor care contribuie prin impozite și taxe la dezvoltarea per ansamblu a sistemului public de venituri. Un alt aspect foarte important este că din moment ce contribui la buget trebuie să ai certitudine și capacitatea de a analiza într-o manieră destul de obiectivă cum se cheltuie acești bani. Pornind de la aceste perspective, atât Ministerul Finanțelor, cât și instituțiile subordonate, promovează acțiuni și instrumente care să contribuie la gradul de pregătire a societății de a se integra în acest sistem de incluziune financiar”, a declarat ministrul Petru Rotaru.

La evenimentul de lansare a campaniei au fost prezentate rezultatele Sondajului privind nivelul de educație financiară a populației, conform unei metodologii internaționale utilizate în scopul evaluării educației financiare de către țările membre OECD.  Campania va include un șir de evenimente și produse educaționale, destinate diferitor categorii de consumatori pentru ai ajuta să cunoască și să înțeleagă sistemul financiar, acestea fiind planificate în baza rezultatelor respectivului sondaj.