Guvernul a aprobat extinderea atribuțiilor Serviciului Fiscal de Stat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice

Vin, 03/07/2020 - 15:38 |

Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care se propune extinderea atribuțiilor Serviciului Fiscal de Stat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice prin acordarea competențelor de efectuare a urmăririi penale și a activității speciale de investigație.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, începînd cu 1 octombrie 2018, Serviciului Fiscal de Stat i-a fost atribuită calitatea de organ constatator pentru unele infracțiuni economice, iar pentru exercitarea acestei atribuții a fost instituit mecanismul de lucru și creată o subdiviziune specializată: „Acordarea acestor atribuții Serviciului Fiscal de Stat va asigura sporirea capacității de reacție a statului la acțiunile ilegale care împedică dezvoltarea unui climat stabil de afaceri, înlăturarea factorilor de concurență neloială pentru agenții economici care respectă cadrul legal, precum și diminuarea economiei tenebre”.

Este de menționat că, culegerea de informaţii pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii în domeniul economic, asigurarea securităţii economice a statului, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor participante la raporturile economice constituie o premisă esențială pentru combaterea infracțiunilor care atentează la securitatea raporturilor economico-fiscale, și motivează acordarea organului fiscal a competenței de efectuare a activității speciale de investigație, constituind concomitent un factor care va susține desfășurarea complexă și operativă a urmăririi penale pentru infracțiunile respective.

Totodată, se propune excluderea din competența agenților constatatori din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a constatării și examinării unor contravenții aferent aspectelor specifice activității de întreprinzător și stabilirea acestor competențe în sarcina agenților constatatori din cadrul organelor de control sau din cadrul altor autorități a căror activitate este specifică contravențiilor care urmează să fie examinate.

În rezultatul aprobării modificărilor, va spori conlucrarea procurorilor cu Serviciul Fiscal de Stat, iar urmărirea penală a infracțiunilor economice se va efectua preponderent cu implicarea ofițerilor de urmărire penală din cadrul Serviciului Fiscal de Stat.