Pe data de 3 octombrie 2019 Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 a lansat etapa II a celui de-al 3-lea apel de propuneri de proiecte.
Apelul este deschis pentru perioada 3 octombrie - 25 noiembrie 2019. Instituțiile din Republica Moldova au oportunitatea să se alinieze la proiectele selectate în calitate de parteneri.
Pachetul de documente, precum și informațiile detaliate privind etapa II a celui de-al 3-lea apel de propuneri de proiecte, inclusiv regulile de eligibilitate şi depunere pot fi accesate la următorul link: http://www.interreg-danube.eu/calls/calls-for-proposals/third-call-for-proposals.
În I etapă al celui de-al 3-lea apel de propuneri de proiecte în cadrul Programului menționat au fost depuse 276 Expresii de Interes, care presupun descrierea pe scurt a proiectelor. 86 de instituții din Republica Moldova au participat în cadrul propunerilor depuse.
Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 constituie un program de cooperare teritorială european, fiind un instrument de finanțare ce are drept scop sprijinirea dezvoltării Strategiei macro-regionale a Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD), consolidarea integrării teritoriale și abordarea obstacolelor comune. Domeniile vizate sunt: mediu și cultură, conectivitate și responsabilitate energetică, guvernanță, inovare și responsabilitate socială.
Pentru mai multe detalii contactați Oficiul pentru Coordonarea Programelor de Cooperare Transfrontalieră și Transnațională (tel: 069107234, 069110075; e-mail: tatiana.udrea@gov.md; cataliana.arghir@gov.md ).