Conducerea Ministerului Finanțelor a participat la activități dedicate Zilei contabilului și auditorului

Vin, 05/04/2024 - 13:49 |

Conducerea Ministerului Finanțelor a participat ieri, 4 aprilie 2024, la două evenimente consacrate celebrării Zilei profesionale a contabilului și auditorului, care au fost organizate cu scopul de pune în evidență impactul și contribuția profesiei în economia națională.

În deschiderea Conferinței naționale  „Excelența în Numere. Profesionistul contabil – activul valoros al companiei", organizată de PROACTIVE, ministrul Petru Rotaru a transmis un mesaj de felicitare și apreciere către toți contabilii din țară. Acesta a subliniat rolul vital pe care îl joacă profesioniștii contabili în susținerea și menținerea stabilității economice naționale. De asemenea, domnul Rotaru a subliniat disponibilitatea Ministerului Finanțelor, alături de Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal, de a colabora eficient cu comunitatea contabilă în vederea îmbunătățirii eficienței și transparenței în domeniul fiscal și vamal.

Totodată, în cadrul conferinței, secretara de stat Cristina Ixari a informat participanții despre principalele priorități ale activității Ministerului Finanțelor pentru anul 2024. Aceste priorități vizează susținerea sectorului privat și a profesioniștilor contabili în promovarea unui mediu de afaceri sănătos și competitiv, armonizarea legislației naționale din domeniul impozitelor și taxelor la directivele Uniunii Europene, precum și ajustarea integrală a legislației naționale din domeniul finanțelor publice cu acquis-ul comunitar.

În cadrul celui de-al doilea eveniment, care a fost organizat de Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova, sub genericul „Integrarea și adaptabilitatea profesioniștilor contabili și auditorilor în spațiul economic european”, discuțiile s-au centrat pe contribuția profesiei la sustenabilitatea afacerilor și economiei, responsabilitatea și efectul implicării profesionistului contabil și auditorului în procesul de integrare europeană, riscurile profesiei de contabil și auditor etc. În context, Petru Rotaru a vorbit despre noile perspective și oportunități în sistemul finanțelor publice generate de integrarea în spațiul economic european.

Ministerul Finanțelor își reafirmă angajamentul de a colabora strâns cu profesioniștii contabili și cu toți actorii relevanți din domeniul financiar pentru a promova o guvernanță eficientă, transparentă și responsabilă în gestionarea resurselor financiare ale țării.