În contextul menținerii unui dialog permanent între Ministerul Finanțelor și comunitatea bancară ce ține de piața valorilor mobiliare de stat, în perioada 06-09 aprilie curent, au fost organizate de la distanță întrevederi bilaterale cu reprezentanții băncilor comerciale care au statut de dealer primar.
Scopul acestor întrevederi a fost prezentarea situației economice actuală a țării și prognozele macroeconomice pe termen mediu, a rezultatelor executării bugetului de stat în primele 3 luni ale anului 2021, precum și situația curentă de pe piața valorilor mobiliare de stat și perspectivele acesteia până la finele anului.
Băncile-dealeri primari, la rândul său, și-au exprimat preocupările în contextul crizei pandemice și așteptările în relansarea activității economice.
La finalul ședinței, Secretarul de Stat al Ministerului Finanțelor, dna Tatiana Ivanicichina, a salutat importanța acestor întruniri, exprimându-și convingerea că astfel de discuții consolidează comunicarea între instituții.
Notă: Dealerul primar este banca care a fost acceptată de Ministerul Finanțelor să deruleze operațiuni cu valori mobiliare de stat pe piața internă ca urmare a îndeplinirii criteriilor de selectare.