Peter Michalko: UE va sprijini și în continuare reformele sectoriale, inițiate de Ministerul Finanțelor

Vin, 29/09/2017 - 14:03 |

Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a avut astăzi o întrevedere cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, în contextul începerii misiunii diplomatice în țara noastră.

Peter Michalko a menționat că susține aspirațiile Republicii Moldova în tendința spre progres și dezvoltare, urmând vectorul european. În cadrul discuțiilor, s-a pus accent și acțiunile pe care trebuie să le realizeze Ministerul Finanțelor în contextul implementării Acordului de Asociere UE-RM.

Șeful Delegației UE în RM a apreciat progresele înregistrate în domeniul fiscal și al finanțelor publice, dând asigurări că UE va susține și în continuare obiectivele strategice și reformele sectoriale, inițiate de Ministerul Finanțelor. În perioada următoare, potrivit oficialului, prioritățile de cooperare cu Ministerul Finanțelor vizează implementarea eficientă a asistenței financiare externe, stimularea creșterii economice și reformarea deplină a sistemului de achiziții publice.