Ziua Ușilor Deschise la Ministerul Finanțelor

Vin, 16/08/2024 - 18:45 |

Astăzi, 16 august 2024, Ministerul Finanțelor și-a deschis ușile pentru toți cei interesați să afle mai multe despre lumea finanțelor publice. Peste 70 de vizitatori, inclusiv tineri, au avut oportunitatea să exploreze funcționarea și arhitectura ministerului.

Sub îndrumarea echipei de management și a funcționarilor ministerului, vizitatorii au parcurs un traseu educativ și interactiv, organizat sub forma unei activități de tip “Treasure Hunting”. Acest traseu a inclus „baze” tematice, fiecare oferind informații și exerciții legate de domeniile de competență ale Ministerului Finanțelor. Participanții au avut oportunitatea să descopere informații despre buget, politici fiscale și vamale, precum și despre integrarea europeană, direct de la specialiștii care se ocupă cu aceste procese.

În cadrul evenimentului, oaspeții au avut de asemenea ocazia să vadă o parte din lucrările fondului expozițional al Muzeului Serviciului Vamal, relevante activității financiare, care prezintă o colecție impresionantă de tehnică și documente legate de istoria financiară a țării, inclusiv a ministerului, prezentată de fondatorul muzeului, colonelul Petru Costin.  De asemenea, vizitatorii, au putut explora expoziția de chipiuri ale vameșilor din întreaga lume, echipamente tehnice din dotare a echipelor mobile și să interacționeze cu patrupeda Serviciului Vamal – Amy.

Pe lângă activitățile educative, evenimentul a inclus și sesiuni de întrebări și răspunsuri, oferind vizitatorilor posibilitatea interacțiunii directe cu experții din domeniu și să înțeleagă mai bine impactul activităților Ministerului Finanțelor asupra activității economice și sociale.

Ziua Ușilor Deschise are drept scop promovarea transparenței și educației financiare în rândul publicului și consolidarea legăturilor dintre Ministerul Finanțelor și comunitate.