15 august 2025 – Ministerul Finanțelor a marcat Ziua Financiarului printr-o ceremonie solemnă dedicată recunoașterii profesionalismului și contribuției valoroase a angajaților din cadrul ministerului și al instituțiilor subordonate.
Ministra Finanțelor, Victoria Belous, împreună cu echipa de conducere, au acordat diplome de onoare și mențiuni, subliniind atât performanțele individuale, cât și contribuțiile colective la implementarea reformelor, modernizarea proceselor și consolidarea capacităților instituționale, inclusiv în contextul alinierii sistemului financiar național la standardele Uniunii Europene.
„Dragi colegi, în această zi specială vreau să vă transmit recunoștința mea pentru profesionalismul, responsabilitatea și pasiunea cu care vă dedicați muncii în fiecare zi. Reușitele Ministerului Finanțelor sunt posibile datorită implicării și perseverenței fiecăruia dintre voi. Sunteți o echipă remarcabilă — profesionistă, responsabilă și profund implicată în misiunea sa”, a declarat ministra Victoria Belous în mesajul său adresat colegilor.
Instituită în anul 1995 și marcată anual la 15 august, Ziua Financiarului este un moment de recunoaștere și apreciere a celor care, prin munca lor zilnică, asigură buna funcționare a sistemului financiar. Este, totodată, o ocazie de a evidenția implicarea, perseverența și rolul esențial pe care acești specialiști îl au în dezvoltarea economică a țării și în procesul de integrare europeană.