Vizita de lucru a reprezentanților Ministerului Finanțelor la Paris, pe subiectul marcării climatice a bugetării

Vin, 21/07/2023 - 16:05 |

În vederea stabilirii unui parteneriat de cooperare moldo-francez concentrat pe abordarea Republicii Moldova în gestionarea procesului de marcare climatică a bugetării, în perioada 17-21 iulie 2023, o delegație formată din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Mediului și UNDP (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), condusă de ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu, au efectuat o vizită de studiu la instituțiile de resort din Paris, Franța.

Pe parcursul vizitei, delegația moldovenească a participat la o serie de activități pe subiectul marcării climatice a bugetării, în special pe dimensiunea ce vizează Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, Strategia și Ghidul Uniunii Europene de adaptare, adaptarea climatică și raportarea, prezentările fiind realizate de către experți din cadrul Ministerului Mediului și Ministerului Finanțelor francez, Inspectoratului General pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă, Comisiei generale pentru dezvoltare durabilă și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Tot în cadrul acestei vizite, ministra Sirețeanu a avut o întrevedere cu echipa de management a Agenției Franceze de Dezvolatare (AFD) cu care a discutat despre proiectele de dezvoltare a bugetelor verzi, precum și subiectul ce ține de evaluarea impactului schimbărilor climatice asupra instituțiilor financiare.

În discuția cu reprezentanții OCDE a fost trecut în revistă parteneriatul și cooperarea în domeniul financiar și economic între țările noastre. Ministra Sirețeanu aflată în vizită la sediul Centrului OCDE pentru politică și administrație fiscală a mulțumit pentru schimbul de experiență, dar și de prezentarea instrumentelor de bugetare ecologică a OCDE.

De asemenea, ministra finanțelor a participat la o întrevedere cu reprezentanți ai Ministerului Economiei, Finanțelor și Industriei și Suveranității Digitale (MEFSID), în cadrul căreia a avut un schimb de opinii cu grupul de lucru interministerial responsabil de abordarea actuală a "bugetului verde", în special aspecte ce vizează alegerea metodologică, principalele rezultate, procesul, guvernanța, dar și integrarea aspectelor legate de adaptarea la schimbările climatice în politicile fiscale și bugetare.

La sediul Ambasadei Republicii Moldova în Franța, delegația moldovenească a avut o întâlnire cu ambasadoarea Moldovei în Republica Franceză, dna Corina Călugăru, dar și cu reprezentanți ai diasporei. Discuțiile au vizat cooperarea moldo-franceză și progresele înregistrate în implementarea angajamentelor deja existente între țările noastre, provocările cu care se confruntă Republica Moldova la moment, acțiunile orientate spre îmbunătățirea situației actuale, dar și oportunitățile de dezvoltare și modernizare a țării.