Republica Moldova a încheiat sesiunea de screening bilateral pentru Capitolul 16 – Fiscalitate, în cadrul procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. Această etapă marchează un pas important în evaluarea gradului de pregătire pentru deschiderea negocierilor oficiale pe acest capitol.
Pe parcursul celor două zile, au fost analizate principiile și procedurile cheie ale sistemului fiscal național. Printre subiectele-cheie discutate se numără armonizarea legislației naționale și a legislației UE în domeniul impozitării indirecte (TVA, impozitarea auto, accize, inclusiv la energie, tutun și produse alcoolice) și al impozitării directe (impozitarea companiilor și impozitul pe venit).
De asemenea, au fost analizate mecanismul de soluționare a litigiilor fiscale, schimbul de informații fiscale, sistemele IT ale sectorului și măsurile anticorupție.
Delegația a fost condusă de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, fiind compusă din specialiști de la Ministerul Finanțelor, inclusiv ministra Victoria Belous, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Monitorul Fiscal, AmCham Moldova, Biroul pentru Integrare Europeană și Centrul de Armonizare a Legislației de la Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.
Ministerul Finanțelor rămâne dedicat obiectivului de a construi un sistem fiscal robust și modern, aliniat celor mai bune practici europene, prin transcrierea și implementarea Directivelor UE.