În contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, Ministerul Finanțelor, împreună cu Proiectul Project Preparation Facility (PPF), finanțat de UE, a organizat, pe 14 februarie 2025, o prezentare a progreselor realizate în 2024 în domeniile aflate sub coordonarea sa. Evenimentul, moderat de secretara generală adjunctă a ministerului, Ana Luca, a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice implicate în grupurile de lucru tematice, evidențiind reformele esențiale implementate pentru alinierea legislației naționale la Aquis UE, precum și planurile de viitor, cu precădere pentru anul 2025.
Cu această ocazie, Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a exprimat recunoștința față de toți cei implicați în acest proces complex: „Vreau să mulțumesc partenerilor pentru suport și colegilor pentru implicare. Apreciez foarte mult munca pe care o faceți, profesionalismul și dedicarea fiecăruia dintre dumneavoastră. Coordonăm un proces amplu, având ca obiectiv stabilitatea și dezvoltarea Republicii Moldova”.
La rândul său, Ana Luca a evidențiat realizările obținute de Ministerul Finanțelor și a apreciat implicarea și sprijinul tuturor actorilor implicați în acest proces. „Ne dorim ca Republica Moldova să fie armonizată cu principiile Uniunii Europene. Pe parcursul anului 2024, am beneficiat de sprijin pentru mai multe proiecte din partea partenerilor europeni, inclusiv în domeniul achizițiilor publice și al managementului finanțelor publice, ceea ce a contribuit la sporirea transparenței și eficienței în gestionarea resurselor publice”, a declarat aceasta.
Prin acest eveniment, Ministerul Finanțelor își reafirmă angajamentul de a implementa reforme durabile și eficiente, menite să asigure o gestionare mai transparentă și responsabilă a finanțelor publice. Aliniindu-se la standardele europene, Ministerul Finanțelor urmărește modernizarea proceselor financiare, îmbunătățirea cadrului de reglementare și crearea unui sistem economic solid, capabil să susțină dezvoltarea pe termen lung a Republicii Moldova.
Reamintim că, în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, Ministerul Finanțelor coordonează nouă grupuri de lucru sectoriale: componenta „Managementul finanțelor publice”, Capitolul 17 „Politica economică și monetară”, Capitolul 33 „Prevederi financiare și bugetare”, Capitolul 4 „Libera circulație a capitalului”, Capitolul 9 „Servicii financiare”, Capitolul 16 „Fiscalitate”, Capitolul 29 „Uniunea vamală”, Capitolul 32 „Control financiar” și capitolul 5 „Achiziții publice”.