Petru Rotaru, în vizită de lucru la Anenii Noi

Jo, 07/03/2024 - 17:20 |

7 martie 2024, Anenii Noi - Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Anenii Noi. Agenda vizitei a inclus o întrevedere cu reprezentanții Direcției finanțe, autorităților publice locale de nivelul I și II, urmată de o ședință cu agenți economici din raion. 

Discuțiile au vizat subiecte legate de politicile salariale, bugetare, financiare și fiscale raportate la specificul de activitate a administrației publice locale și agenților economici locali.  

În cadrul ședinței de lucru cu reprezentanții APL, ministrul Petru Rotaru a vorbit despre situația bugetară actuală, subliniind că prioritatea în acest sens este orientarea bugetului spre investiții durabile, inclusiv la nivel local. „Prioritatea noastră în raport cu autoritățile publice locale este sporirea sustenabilității financiare a bugetelor locale, totodată, asigurându-ne că resursele sunt cheltuite eficient”, a menționat Petru Rotaru.

Totodată, ministru Finanțelor a menționat faptul că raionul Anenii Noi are o situație bună în partea ce ține de executarea bugetului în anul 2023, fiind unicul raion care a încheiat anul bugetar cu achitarea integrală a salariilor asistenților sociali.

În discuțiile cu agenții economici, dl Rotaru a informat despre obiectivele ce vizează politicile Ministerului privind mediul de afaceri. Dialogul cu antreprenorii a inclus subiecte legate de aspecte fiscale și vamale, moralitatea fiscală și au fost identificate o serie de provocări cu care se confruntă în prezent antreprenorii, legate de sistemul de impozitare și activitate antreprenorială.

Vizitele de lucru ale reprezentanților Ministerului Finanțelor în teritoriu sunt organizate sistematic și reprezintă un angajament al instituției de promovare a transparenței și conlucrării eficiente cu autoritățile publice locale.