Ministrul Petru Rotaru a avut o întrevedere cu șeful USAID în Moldova, Jeff Bryan

Jo, 09/11/2023 - 14:17 |

Continuarea proiectelor comune, tranasparența bugetară, educația financiară, asistența externă și alte priorități actuale de pe agenda Ministerului Finanțelor, au fost subiectele discutate de ministrul Finanțelor Petru Rotaru cu șeful Misiunii USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) în Republica Moldova, Jeff Bryan.

Ministrul Rotaru a apreciat contribuția USAID la modernizarea Republicii Moldova, prin intermediul asistenței de dezvoltare pe care o oferă Guvernul Statelor Unite ale Americii prin diverse proiecte și programe implementate în Moldova. În context, dl Rotaru a mulțumit pentru sprijinul continuu oferit de USAID.

La rândul său, Jeff Bryan a reconfirmat sprijinul instituției pe care o reprezintă, exprimând, totodată, deschiderea de a dezvolta în continuare proiecte, inclusiv în domeniile de competență ale Ministerului Finanțelor.