Ministrul Finanțelor s-a întâlnit cu Ambasadorul Lituaniei la Chișinău

Vin, 22/12/2023 - 18:31 |

22 decembrie 2023, Chișinău - Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova, E.S. Tadas Valionis. Dialogul s-a axat pe subiecte de actualitate, precum bugetul pentru anul 2024 și parcursul european al țării noastre. 

În cadrul discuțiilor, ministrul Finanțelor a evidențiat direcțiile strategice și prioritățile Ministerului pentru anul următor, inclusiv în sensul aderării țării noastre la UE, menționând progresele obținute. 

De asemenea, oficialii au analizat nivelul cooperării moldo-lituaniene. Petru Rotaru și-a exprimat gratitudinea pentru sprijinul poporului lituanian acordat Republicii Moldova.

La rândul său, E.S. Tadas Valionis a reiterat angajamentul Lituaniei de a oferi asistență și sprijin prin intermediul diverselor programe pentru a consolida capacitățile Republicii Moldova în diverse domenii.