Ministrul Finanțelor a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Cehe

Sâm, 21/08/2021 - 13:43 |

Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în Republica Moldova, Stanislav Kazecky.

În cadrul dialogului, părțile au discutat despre obiectivele și prioritățile Ministerului Finanțelor în următoarea perioadă, dar și despre situația curentă din Republica Moldova. Totodată, oficialii au făcut un schimb de opinii privitor la reformele care urmează a fi demarate în țara noastră. 

Ministrul Finanțelor a exprimat recunoștință pentru susținerea și suportul acordat Republicii Moldova de către statul ceh, și a apreciat faptul că Republica Moldova este pe agenda de asistență externă a Cehiei.

La rândul său, Excelența Sa, a comunicat despre interesul țării sale de a continua proiectele începute în Republica Moldova, în special, cele în care Cehia are o contribuție activă: programe sociale, apă, agricultură organică ș.a.