„Antreprenorii sunt motorul economiei naționale. Este crucial să creăm un mediu care să sprijine și să stimuleze antreprenoriatul, simplificând activitatea acestora și eliminând barierele birocratice”, a declarat ministra Victoria Belous în cadrul Moldova Business Week, fiind invitată în cadrul panelului guvernamental „Moldova’s Business Climate”.
În intervenția sa, ministra a subliniat importanța unui climat de afaceri stabil și a unui cadru legislativ predictibil pentru mediul de afaceri. Ministra a menționat măsurile propuse pentru anul 2025, care vizează sprijinirea mediului de business și îmbunătățirea condițiilor fiscale și vamale. De asemenea, ministra a accentuat importanța automatizării proceselor vamale pentru reducerea subiectivismului și a riscurilor. Totodată, a evidențiat că prioritatea Ministerului Finanțelor este conformarea voluntară a contribuabililor, nu controlul excesiv.
„Vom iniția un proces de comunicare continuă, pentru a asigura predictibilitate și transparență în ceea ce privește noutățile din politica fiscală. Business-ul este motorul acestei economii, iar sprijinul nostru este esențial”, a adăugat ministra.
Moldova Business Week, evenimentul dedicat promovării investițiilor și antreprenoriatului a reunit oameni de afaceri, investitori și experți, creând o platformă de dialog constructiv despre viitorul economic al Republicii Moldova.