Ministra Finanțelor Victoria Belous a avut o întâlnire cu antreprenorii din Ocnița

Marți, 19/08/2025 - 14:33 |

Marți, 19 august 2025, Victoria Belous, ministra Finanțelor a efectuat o vizită de lucru în orașul Ocnița. Întâlnirea a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri local și autorități publice locale. Discuțiile s-au concentrat pe provocările cu care se confruntă antreprenorii din regiune și pe necesitățile acestora, dar și pe oportunitățile de sprijin pe care Ministerul Finanțelor le poate oferi pentru a ajuta antreprenorii să se dezvolte.

„Susținerea mediului de afaceri local și cooperarea strânsă cu autoritățile publice locale sunt priorități reale pentru Ministerul Finanțelor. Ne dorim să construim și să păstrăm un cadru fiscal și administrativ stabil, care să încurajeze investițiile și să le ofere antreprenorilor condiții mai bune pentru a-și dezvolta afacerile. Pentru mine este foarte important să aud direct de la antreprenori și cetățeni care sunt problemele cu care se confruntă, pentru că doar așa putem găsi soluții eficiente. Măsurile fiscale și vamale pe care le-am promovat în ultima perioadă merg exact în această direcție: mai multă simplitate, mai multă transparență și mai mult sprijin pentru afaceri. Fiecare loc de muncă păstrat și fiecare afacere dezvoltată acasă înseamnă un pas înainte pentru comunitate și pentru economia noastră”, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous.

În cadrul deplasării, ministra a vizitat și întreprinderea SA „Fiting”, un producător de tradiție din Ocnița, specializat în fabricarea articolelor metalice. Compania, activă de peste două decenii, este un exemplu de reziliență și adaptare la cerințele pieței, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de locuri de muncă. Ministra Victoria Belous a apreciat eforturile depuse de conducerea și colectivul întreprinderii, subliniind că Ministerul Finanțelor va continua să sprijine companiile autohtone care investesc în calitate, inovație și locuri de muncă stabile pentru comunitate.

Vizita la Ocnița se înscrie în seria de deplasări întreprinse de conducerea Ministerului Finanțelor în teritoriu, menite să asigure un dialog constant și deschis cu antreprenorii, administrațiile publice locale și cetățenii, pentru a adapta politicile publice la realitățile economice din fiecare regiune a țării.