Ministerul Finanțelor a iniţit procedura de concurs în vederea identificării unei persoane cu abilităţi manageriale și calități pronunțate de lider, cu realizări profesionale și capacitatea de a promova politici inovatoare, pentru a fi angajat în funcţia de Director al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”. Termenul limită de depunerea documentelor pentru participarea la concurs este 24 aprilie 2018.
Persoana desemnată în această funcție va fi responsabilă de implementarea eficientă și adecvată a responsabilităților Centrului și dezvoltarea sistemului informațional în domeniile finanțelor publice, achiziții publice, fiscal și vamal. De asemenea, directorul va fi responsabil de gestionarea instituției și de toate aspectele legate de funcționarea Centrului.
Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în finanțe” a fost instituită prin reorganizarea Întreprinderilor de stat „Fintehinform”, „Fiscserviform” și „Vamservinform” prin Hotărîrea Guvernului nr. 125 din 06.02.2018.
Condiţiile de participare la concurs, precum și alte detalii, puteți afla accesând compartimentul Posturi vacante.