Comitetul Comun de Monitorizare al Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014 – 2020 s-a reunit la Chișinău

Lun, 21/11/2022 - 09:31 |

La 17 noiembrie curent, cu suportul Autorității de Management și a Secretariatului Tehnic Comun al Programului Operațional Comun România - Republica Moldova (POC RO-MD) 2014 – 2020, a fost organizată la Chișinău, a șaptea ședință a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului.

În cadrul evenimentului au participat reprezentați ai Autorităților Naționale și autorităților publice centrale din cele două țări, consiliilor județene eligibile din România, agențiilor de dezvoltare regională din cele două țări, Comisiei Europene, etc.

Ședința Comitetului de Monitorizare a avut drept obiectiv prezentarea informației cu privire la stadiul implementării programului, rezultatele și dificultățile întâmpinate de beneficiari în cadrul proiectelor selectate spre finanțare prin intermediul programului. De asemenea, au fost prezentate informații cu privire la activitatea Secretariatului Tehnic Comun (Iași) și Oficiului Antenă (Chișinău). 

Totodată, un accent sporit a fost pus pe implementarea prevederilor noului Regulament al Uniunii Europene cu privire la programele în curs de implementare afectate de conflictul armat din Ucraina. Cele două țări urmează să colaboreze îndeaproape cu Autoritatea de Management pentru a utiliza flexibilitățile prevăzute de regulamentul respectiv.  

Bugetul total al programului este de 89,1 mil. euro, inclusiv sprijinul UE din fondurile ENI (81,0 mil. euro) și contribuția beneficiarilor (8,1 mil. euro).

Proiectele selectate sunt finanțate în proporție de 90% din resurse de grant și 10% cofinanțarea beneficiarilor.