Comisia Europeană va oferi Republicii Moldova un grant de 75 milioane de euro

Jo, 14/07/2022 - 08:13 |

Guvernul a aprobat, în ședința în ședința din 13 iulie curent, decizia privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 1 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind Contractul de consolidare a statului și reziliență pentru Republica Moldova. 

Amendamentul prevede o finanțare adițională în valoare de 75 milioane de euro (grant), majorând astfel bugetul programului de suport până la 135 milioane de euro. Prima tranșă, de 60 de milioane, a fost debursată în luna decembrie a anului 2021, iar restul sumei urmează să fie debursată într-o singură tranșă, după îndeplinirea anumitor condiționalități. 

Acest suport bugetar va sprijini măsurile de atenuare a impactului socio-economic produs de creșterea prețurilor la gazele naturale, va spori capacitatea statului de a furniza servicii grupurilor vulnerabile și va susține eforturile în asigurarea securității energetice în Republica Moldova.