Proiectul a fost elaborat în conformitate cu prevederile art. 29, lit. b) și lit. c) din Legea privind controlul financiar public intern nr. 229/2010. În esență, proiectul propune stabilirea unui mecanism complex de evaluare a calității activității de audit intern, care să cuprindă: (i) monitorizarea continuă a activității de audit intern, (ii) autoevaluarea periodică a activității de audit intern și (iii) evaluarea externă a calității activității de audit intern. Punerea în aplicare a acestui mecanism va permite evaluarea conformității activității subdiviziunilor de audit intern cu Standardele naționale de audit intern, Codul etic al auditorului intern, Carta de audit intern, precum și alte acte normative care reglementează domeniul vizat.
Scopul final al proiectului este de a consolida auditul intern din sectorul public, prin îmbunătățirea și eficientizarea continuă a activității respective, fapt care va permite creșterea valorii adăugate adusă entităților publice de către funcția de audit intern.