Republica Moldova va beneficia de un suport financiar de 148,7 milioane de euro, care include 38,7 milioane de euro granturi și 110 de milioane de euro - credite în condiții avantajoase și pentru dezvoltarea sectoarelor strategice. Sprijinul pentru infrastructură, energie și adaptare la schimbări climatice vine în contextul semnării a șase acorduri de finanțare în cadrul Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, organizată, marți, 17 octombrie, la Chișinău. Anunțurile țărilor și organizațiilor participante privind sprijinul general oferit Republicii Moldova sunt în continuare sistematizate și vor fi comunicate în zilele următoare.
Astfel, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare și Banca germană KfW privind cooperarea în sectorul eficienței energetice a clădirilor publice. Un alt document semnat ține de o nouă linie de creditare oferită de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru achiziții de gaze și un grant acordat prin programul Nansen al Guvernului Norvegiei, tot în acest scop. De asemenea, pentru a asigura securitatea energetică a țării, Republica Moldova va beneficia de suport din partea Băncii Europene de Investiții.
„Unele finanțări vor fi debursate începând cu anul viitor, iar sarcina noastră este să dezvoltăm mecanismele necesare pentru a asigura absorbția acestor fonduri. Pentru noi este important ca fiecare om din țara noastră să simtă efectele pozitive ale proiectelor realizate cu sprijinul partenerilor noștri”, a declarat ministrul energiei, Victor Parlicov.
De asemenea, a fost semnat Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare. Acesta creează condițiile necesare pentru realizarea reformei în domeniul silvic și reglementarea procesului de gestionare a pădurilor.
„Cu ajutorul acestor resurse, începem reforma în domeniul silvic și gestionarea eficientă a pădurilor, inclusiv prin alocarea banilor pentru împădurirea țării noastre”, a conchis ministra mediului, Rodica Iordanca-Iordanov.
Tot azi, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind serviciile de consultanță și asistență tehnică între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții. „Acest suport ne va ajuta să aducem proiecte majore în infrastructură, mediu și energie de care vor beneficia toți cetățenii noștri”, a declarat Artur Mija, secretarul general al Guvernului.
Ministrul finanțelor, Petru Rotaru, a subliniat că, în urma semnării documentelor, Republica Moldova va avea acces la diverse instrumente de finanțare care vor impulsiona realizarea reformelor în domeniile cheie: „Ne vom mobiliza pentru a îndeplini obiectivele stabilite și a debursa sumele acordate care ne vor ajuta la modernizarea infrastructurii, implementarea reformelor și construirea unui stat european”.
sursa: www.gov.md