O delegație a Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Vamal, condusă de doamna Maia Savva, secretară de stat, a efectuat, în perioada 30–31 octombrie 2025, o vizită de studiu la Ministerul Finanțelor al României, dedicată schimbului de experiență în domeniul sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene.
Scopul vizitei a fost consolidarea cunoștințelor tehnice și instituționale necesare pregătirii Republicii Moldova pentru implementarea acquis-ului Uniunii Europene aferent Capitolului 33 „Prevederi financiare și bugetare”.
Pe parcursul celor două zile, delegația Republicii Moldova a interacționat cu experți români și s-a familiarizat cu modul de organizare a mecanismelor financiare dintre un stat membru al Uniunii Europene. Discuțiile au vizat coordonarea interinstituțională, utilizarea sistemelor IT, funcționarea resurselor bazate pe VNB, TVA și deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate.
„Această vizită ne-a oferit o perspectivă, iar experiența colegilor din România ne va ajuta să dezvoltăm un sistem național adaptat cerințelor europene și să pregătim, în mod profesionist, instituțiile Republicii Moldova pentru etapa de aderare”, a declarat Maia Savva, secretară de stat a Ministerului Finanțelor.
Schimbul de experiență a contribuit semnificativ la consolidarea capacităților tehnice și instituționale ale Ministerului Finanțelor și ale Serviciului Vamal, oferind participanților o înțelegere aprofundată a modului de calculare, colectare, raportare și control al resurselor proprii ale Uniunii Europene.
Vizita de studiu se înscrie în eforturile continue ale autorităților naționale de aliniere la standardele europene și implementare a acțiunilor prevăzute în Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană 2025–2029.
Inițiativa este susținută prin intermediul proiectului de asistență tehnică al UE „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în identificarea și pregătirea proiectelor legate de implementarea Acordului de Asociere”.








