Republica Moldova va primi un grant de cca 50 milioane roni din partea României

Mie, 12/10/2022 - 14:14 |

Între Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid) s-a semnat astăzi, 12 octombrie 2022, Acordul de finanțare pentru acordarea de sprijin bugetar direct către Republica Moldova. 

Potrivit Acordului, Republica Moldova va primi asistență financiară sub formă de suport bugetar, din partea statului român, în valoare de 50 milioane de roni (cca 10 milioane Euro). Acordul este bazat pe intenția statului român anunțată cu ocazia Conferinței internaționale de la Berlin, din 5 aprilie curent, și materializată prin alocarea de resurse financiare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prin Hotărârea Guvernului României nr. 890/13 iulie 2022. 

Banii sunt destinați pentru atingerea unor obiective de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, în special pentru depășirea crizei economice generată de războiul din Ucraina, fiind identificate nevoi urgente pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă Republica Moldova în gestionarea situațiilor de criză și pe/în domeniul energetic prin măsuri indispensabile precum: procurarea de gaze naturale și cărbuni, și alte măsuri de eficiență energetică.

În numele Ministerului Finanțelor a semnat Acordul, Secretarul General, dna Dina Roșca, iar pentru Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, Directorul general, dna Daniela Maria Dobre.