Anunț privind organizarea consultărilor publice

Proiectul de Ordin cu privire la aprobarea Declarației privind neîncadrarea beneficiarului efectiv în situația condamnării  pentru participarea la activităţi ale unei organizaţii sau grupări criminale, pentru corupţie, fraudă şi/sau spălare de bani a fost elaborat din necesitatea prevenirii situației în care beneficiarii efectivi ai companiei desemnate câștigătoare în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică sunt condamnați printr-o Hotărâre definitivă a unei instanțe de judecată pentru participarea la activităţi ale unei organizaţii sau grupări criminale, pentru corupţie, fraudă şi/sau spălare de bani. 

Prevederile proiectului se referă la prezentarea în termen de 5 zile, după informarea către autoritatea contractantă despre rezultatele procedurii de achiziție publică, a Declarației de către operatorii economici desemnați câștigători către Agenția Achiziții Publice.

Totodată, în Declarație vor fi reflectate date cu privire la numărul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, numele și prenumele beneficiarilor efectivi și IDNP acestora.

 

Perioada: 
Joi, 19 noiembrie, 2020 - 09:30 până Marți, 24 noiembrie, 2020 - 17:00

Agenda publică

La moment nu există nici un eveniment planificat.

Abonează-te la Agenda