Anunț privind organizarea consultărilor publice

Proiectul a fost elaborat în conformitate cu prevederile art. 16, alin. (2) și a art. 29, lit. b) din Legea privind controlul financiar public intern nr. 229/2010. Prin promovarea proiectului respectiv se urmărește alinierea redacției actuale a ordinului menționat la prevederile cadrului normativ în vigoare, precum și actualizarea acestuia avînd în vedere deficiențele constatate și lecțiile învățate în decursul procesului național de autoevaluare și raportare a sistemelor de CIM conform reglementărilor în vigoare.

Elaborarea proiectului de act normativ reprezintă inclusiv o necesitate pentru dezvoltarea în continuare a conceptului de răspundere managerială promovat de Uniunea Europeană, obligațiune asumată de Republica Moldova în conformitate cu art.49, titlul IV, Capitolul 7 din Acordul de Asociere RM – UE.

 

Perioada: 
Luni, 28 Octombrie, 2019 - 13:45 până Vineri, 15 Noiembrie, 2019 - 17:00

Agenda publică

La moment nu există nici un eveniment planificat.

Abonează-te la Agenda