Ministrul Finanțelor, Ion Chicu a efectuat o vizită de lucru în raionul Edineț

Sâm, 18/05/2019 - 18:05 |

Ministrul Finanțelor, Ion Chicu împreună cu o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Finanțelor și directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuță, s-au deplasat astăzi, 18 mai curent, la Edineț, pentru a  discuta cu reprezentanții autorităților publice locale din raion mai multe subiecte legate de implementarea Legii 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, dar și despre efectele asupra sustenabilității bugetar-fiscale a APL a reformei fiscale, lansate de Guvern la 1 octombrie 2018. Vizita a avut loc și în contextul îngrijorărilor exprimate de unii primari din țară privind capacitatea bugetelor locale de a asigura implementarea prevederilor legii salarizării. Evenimentul respectiv este primul din șirul de vizite în teritoriu, pe care le va întreprinde Ministerul Finanțelor pe parcursul următoarelor 2 săptămîni, pentru a discuta aceste subiecte cu conducerea APL, și a-i informa despre modalitatea de acordare a suportului financiar suplimentar din partea Guvernului pentru acoperirea cheltuielilor respective. 

Participanții la eveniment au analizat rezultatele executării bugetelor primăriilor din raion pe primele 4 luni ale anului, constatînd că încasările din impozitul pe venitul din salariu în aceste bugete au cunoscut un salt semnificativ, în unele cazuri chiar dublîndu-se, fapt care sporește sustenabilitatea bugetară a autorităților locale și capacitatea lor de a asigura finanțarea cheltuielilor de personal. Evoluția veniturilor colectate în bugetele locale din acest impozit, care constituie sursa principală de încasări pentru acest tip de bugete, este rezultatul direct al revoluționării sistemului de impozitare a veniturilor persoanelor fizice în țară, pus în aplicare de la 1 octombrie 2018.

Suplimentar la veniturile adiționale pe care le înregistrează primăriile din acest impozit, de la începutul anului 2019 APL primesc din bugetul de stat transferuri cu destinație generală în sumă de 350 mln.lei, prevăzute în bugetul anului 2019 pentru compensarea pierderilor eventuale în urma reformei fiscale, care în realitate nu s-au produs. Respectiv, toată această sumă urmează a fi direcționată de către APL pentru finanțarea cheltuielilor de personal. De asemenea, prin aprobarea HG 250 din 24.04.2019, din bugetul de stat au fost alocate pentru toate primăriile din țară, suplimentar la cele inițial planificate, mijloace financiare în sumă de 350 mln.lei, finanțate prin intermediul transferurilor cu destinație specială. O sursă de asigurare a finanțării cheltuielilor de personal vor fi și mijloacele din soldurile autorităților locale, iar cuantumul acestor alocații va fi stabilit și agreat cu fiecare primărie în parte, considerînd angajamentele asumate de către autoritățile publice locale de la începutul anului 2019. Suma restantă pentru acoperirea necesităților suplimentare la nivel de APL va fi oferită de către guvern în cîteva tranșe, pe parcurusl anului 2019.

La rândul său, directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța a anunțat că volumul încasărilor la bugetul de stat este în creștere. Referindu-se la situația din raionul Edinet, Serghei Pușcuța a declarat că se menține același trend ascendent. Totodată, directorul Serviciului Fiscal de Stat a solicitat reprezentanților autorităților publice locale sporirea gradului de transparență în procesul de aplicare a taxelor locale.

Reprezentanții ambelor nivele ale administrației publice, cea centrală și locală, au constatat efectele pozitive ale majorărilor de salarii pentru angajații din sectorul bugetar, agreînd faptul, că implementarea acestei reforme trebuie continuată, iar efortul ambelor nivele ale administrației publice în acest sens trebuie să fie unul comun. Totodată, ministrul Finanțelor a admis faptul, că similar altor acte legislative, Legea 270 este pasibilă perfecționării și a invitat reprezentanții APL să vină cu propuneri în acest sens.        

În scopul coordonării eforturilor la nivel central și local pentru implementarea legii salarizării, Ministerul Finanțelor a propus exponenților APL un mecanism de coordonare/comunicare cu fiecare primărie în parte, astfel ca angajații din sectorul bugetar să continue să-și primească salariile la timp și majorate conform prevederilor legale. Unul din elementele acestei interacțiuni este oferirea anticipată, la solicitarea APL, a transferurilor cu destinație generală, asigurînd astfel volumul necesar de mijloace financiare pentru achitarea salariilor fiecărui angajat bugetar din țară.   

În cadrul ședinței, participanții au avut un dialog constructiv, abordînd mai multe probleme. Totodată, conducarea locală în persoana Președintelui raionului, Dl Iurii Garas, Sefului Direcției Finanțe, Dnei Stela Botnaru, altor reprezentanți ai Consiliului raional Edineț, precum și mai multor primari prezenți la eveniment,  au remarcat că aceste vizite sunt foarte utile și binevenite, mulțumind echipei Ministerului pentru atitudine. La întrunire a participat și deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Dl Oleg Sîrbu. 

La final, Ion Chicu a menționat că Ministerul Finanțelor va întreprinde în continuare toate acțiunile necesare pentru a asigura o comunicare eficientă cu autoritățile publice locale, oferind suport necesar în soluționarea diferitor probleme ce țin de activitatea financiară a acestora.