Mesajul de felicitare al ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu, cu ocazia Zilei Funcţionarului Public

Vin, 23/06/2017 - 09:19 |

Stimaţi funcţionari publici,

Vă adresez cele mai sincere şi frumoase urări de bine, însoţite de sănătate, pace, bunăstare şi prosperitate.

Această sărbătoare reprezintă o confirmare a rolului funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor administraţiei publice din ţară, a capacităţii lor de a-şi consolida eforturile pentru realizarea reformelor relevante, a aptitudinilor de luare a deciziilor oportune şi imparţiale şi, în acelaşi timp, a gradului sporit de responsabilitate civică.

Ziua profesională a funcţionarului public este şi un bun prilej de a ne reexamina responsabilităţile şi sarcinile, dar şi de a trasa noi activităţi care să fie în sprijinul cetăţenilor. Am ferma convingere că împreună putem asigura calitatea unui serviciu public stabil, profesionist, imparţial, transparent şi eficient în statul nostru.

Felicitări şi realizări consistente!