A intrat în vigoare Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite cu aplicare din 1 ianuarie 2017

Mar, 14/08/2018 - 10:44 |

La 26 iulie 2018, a intrat în vigoare Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Chișinău la 10 iulie 2017. Prevederile Acordului se pun în aplicare începând cu 1 ianuarie 2017.

Conform art.30 „Intrarea în vigoare” al Acordului nominalizat, prevederile acestuia se vor aplica:

  1. cu referință la impozitele reținute la sursă, la veniturile, realizate la sau după 1 ianuarie a anului calendaristic în care prezentul Acord a fost semnat;
  2. cu referință la celelalte impozite, pentru perioadele fiscale ce se încep la sau după 1 ianuarie a anului calendaristic în care prezentul Acord a fost semnat.

Totodată, în conformitate cu prevederile Acordului menţionat, sunt stabilite următoarele cote ale impozitelor reţinute la sursa de plată: Dividende – 5%, Dobînzi și Royalty – 6 % din suma brută.

Textul complet al Acordului poate fi accesat aici.