Media

14–16 iulie 2026: Instruiri pentru antreprenorii din raioanele Ungheni, Fălești, Nisporeni și Călărași

Wed, 17/06/2026 - 13:14 |

În perioada 14–16 iulie 2026, municipiul Ungheni va găzdui un program de instruiri dedicat antreprenorilor începători și persoanelor care intenționează să lanseze o afacere. Programul se adresează participanților din raioanele Ungheni, Fălești, Nisporeni și Călărași.

Pe parcursul celor trei zile de instruire, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, ai Serviciului Fiscal de Stat, ai Serviciului Vamal vor prezenta informații practice și necesare.

Sesiunile vor aborda subiecte esențiale pentru dezvoltarea unei afaceri, inclusiv obligațiile fiscale, evidența contabilă, achizițiile publice, procedurile de export și import, precum și alte instrumente necesare pentru gestionarea eficientă a activității antreprenoriale.

Agenda evenimentului poate fi consultată aici.

Programul este organizat de Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și proiectul „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE”.

Participarea este gratuită și se desfășoară exclusiv cu prezență fizică. Înscrierea se realizează prin completarea formularului de participare.