Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale nr. 317-XV din 18 iulie 2003, prezintă pentru consultare publică setul de materiale aferent proiectului de ordin cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de anulare a obligațiilor fiscale care cad sub incidența art. 172 alin. (3) din Codul fiscal.
Scopul modificărilor propuse este aducerea prevederilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 178 din 21.07.2017 în concordanță cu prevederile Codului fiscal, prin optimizarea și eficientizarea procedurilor de administrare fiscală aferent stingerii restanțelor în cuantum de pînă la 10 lei, conform noilor reglementări în vigoare.