Specialiştii autorităţilor publice centrale din domeniul finanţelor au participat la Conferinţa „Serviciile financiare – suportul primar în implementarea politicilor publice” desfăşurată în cadrul Ministerului Finanţelor

Jo, 11/10/2018 - 18:47 |

Ministerul Finanţelor a organizat joi, 11 octombrie curent, cu suportul Ministerului Finanţelor din Olanda o Conferinţă cu genericul „Serviciile financiare – suportul primar în implementarea politicilor publice”, în cadrul căreia au participat circa 40 de reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, precum şi experţi internaţionali.

Secretarul de stat al Ministerului Finanţelor, Viorica Pricop, a menţionat că scopul de bază al Conferinței de astăzi este de a crea și lansa o platformă de comunicare între specialiștii subdiviziunilor financiare la nivelul APC, care va consolida colaborarea între cei care elaborează politici și cei care le implementează pe toate domeniile de interes major din procesul amplu de reformare, și anume bugetar, contabil, achiziții publice, etc.

În cadrul Conferinţei, Andre BELONJE, șeful Direcției economie și finanțe şi Wim Kooij, Consilier de Politici de la Ministerul Infrastructurii și Mediului din Olanda, au prezentat experiența Olandei în aspecte ce țin de organizarea şi funcționarea platformei directorilor de economie și finanțe, fiind punctat rolul specialiştilor din domeniul finanțelor în implementarea şi menţinerea sistemului de control intern managerial, în procesele de executare a bugetelor şi achiziţiilor publice. Vicepreşedintele Curţii de Conturi, dna Tamara Andruşca, a prezentat principalele deficienţe în sistemele financiar contabile constatate în rezultatul auditării autorităţilor publice din Republica Moldova, fiind puse în discuţie posibilele soluţii de depăşire a acestora.

De asemenea, reprezentanții Ministerului Finanțelor au prezentat și alte subiecte de interes pentru participanții la Conferință, iar ulterior au fost puse în discuție provocările/dificultățile, cu care se confruntă specialiștii din domeniul finanțelor, precum și au fost identificate soluții pentru depășirea acestora.

Prin organizarea acestui eveniment, Ministerul Finanţelor şi-a propus să reunească specialiştii din domeniul finanţelor publice pentru a discuta subiectele actuale relevante activității acestora şi pentru a facilita conlucrarea şi schimbul de experiență.