Secretara de Stat, Cristina Ixari, împreună cu șefa Direcției impozite directe din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Jana Griciuc, au participat la o discuție publică dedicată conceptului de Stock Option Plan (planul de opțiuni pe acțiuni) și anume: cum va fi impozitat acesta, organizat de către Camera de Comerț Americană din Republica Moldova. Evenimentul a reunit experți din sectorul privat, care au abordat subiecte esențiale precum: modul în care vor funcționa aceste planuri în Republica Moldova, implicațiile fiscale pentru companii și angajați, precum și pașii necesari pentru ca întreprinderile să se pregătească corespunzător.
Astfel, discuția s-a concentrat pe o analiză detaliată a posibilității ca firmele moldovenești să implementeze planuri de opțiuni pe acțiuni pentru angajații locali, în contextul Legii privind politicile fiscale și vamale pentru anul viitor.
Doamna Cristina Ixari a subliniat importanța planului de opțiuni pe acțiuni, un concept promovat cu prioritate de Ministerul Finanțelor, menit să faciliteze accesul contribuabililor, menționând: „Prin aprobarea acestei politici, ne propunem să aliniem interesele angajatorului, angajatului și ale statului. Este esențial să ținem cont de toate aceste perspective, astfel încât colaborarea să fie benefică pentru toate părțile implicate în acest proces amplu. Considerăm că acest instrument este unul dintre cele mai eficiente, având în vedere succesul implementării sale și în alte țări”.
Opțiunile de acțiuni sunt o formă de compensare a capitalului propriu care permite unui angajat să cumpere un anumit număr de acțiuni la un preț prestabilit. Multe startup-uri, companii private și corporații le utilizează ca parte a unui plan de compensare pentru potențialii angajați. Începând din ianuarie 2025, va începe să fie implementată Legea privind politicile fiscale și vamale pentru anul 2025, care permite companiilor din Republica Moldova să utilizeze Stock Option Plan pentru angajații locali, dar regulile tehnice sunt încă în discuții.
Discuția integrală poate fi urmărită aici: https://www.facebook.com/AmCham.md/videos/1960856781072129