Republica Moldova va extinde și diversifica cooperarea bilaterală cu Republica Italiană

Lun, 27/01/2020 - 16:29 |

Viceprim-ministrul, Ministru al Finanțelor, dl Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu Excelența sa, Ambasadorul Republicii Italiene, dna Valeria Biagiotti. Cei doi oficiali au discutat subiecte de pe agenda bilaterală, precum și au analizat posibilitatea de extindere și diversificare a cooperării dintre cele două state, în diverse domenii.

În context, Vicepremierul Serghei Pușcuța a exprimat recunoștință Republicii Italiene pentru tot suportul acordat Republicii Moldova și a asigurat partea italiană de toată deschiderea în vederea dezvoltării relațiilor bilaterale și implementarea unor noi proiecte reciproc avantajoase. De asemenea, dl Pușcuța a mulțumit pentru asistența și experitza oferită în cadrul proiectului Twinning ”Suport în modernizarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova în conformitate cu cerințele Acordului de Asociere”, care a avut obiectiv sprijinirea țării noastre în îndeplinirea obligațiunilor în temeiul Acordului de Asociere RM-UE.

La rândul său, Ambasadorul Republicii Italiene, dna Valeria Biagiotti a reiterat disponibilitatea țării sale de a oferi suport Republicii Moldova în continuare, precum și de a continua proiectele de succes. În context, dna Valeria Biagiotti a menționat că va depune eforturi consolidate pentru a atrage cât mai mulți investitori și organizații neguvernamentale italiene în Republica Moldova.