05 mai 2026 – Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a participat astăzi, la Bruxelles, la reuniunea anuală de nivel înalt a Dialogului Economic și Financiar dintre Uniunea Europeană și statele candidate pentru aderare la Uniunea Europeană (UE). Republica Moldova participă la această activitate din anul 2024.
În intervenția sa, ministrul Andrian Gavriliță a prezentat evoluțiile economice recente ale Republicii Moldova, evidențiind revenirea creșterii economice în 2025 și semnalele din mai multe sectoare. Totodată, oficialul a subliniat vulnerabilitățile generate de contextul extern, în special în domeniul energetic și al prețurilor la resurse. „În pofida provocărilor externe, Republica Moldova își menține stabilitatea macroeconomică. Continuăm reformele și investițiile pentru a consolida reziliența economică și pentru a avansa pe calea integrării europene”, a declarat acesta.
Ministrul a evidențiat și rolul Planului de creștere al Uniunii Europene, care reprezintă principalul instrument de susținere a investițiilor publice și a reformelor structurale. În acest context, a accentuat importanța consolidării capacității de implementare și a prioritizării proiectelor cu un impact economic real.
Totodată, oficialul a reiterat angajamentul autorităților pentru menținerea disciplinei bugetar-fiscale, în condițiile în care deficitul bugetar este determinat într-o mare măsură de investițiile strategice și costurile asociate reformelor.
În marja evenimentului, ministrul Gavriliță are întrevederi cu oficiali ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, pentru a discuta prioritățile Republicii Moldova în domeniul economic și financiar, în contextul integrării europene.
Evenimentul a reunit oficiali de rang înalt din statele membre ale UE, instituțiile europene și țările partenere, oferind o platformă de dialog privind politicile economice și financiare în contextul procesului de extindere a Uniunii Europene.










