Ministra finanțelor în vizită la Criuleni

Vin, 28/07/2023 - 15:39 |

Ministra finanțelor Veronica Sirețeanu a întreprins o vizită de lucru în raionul Criuleni, unde a avut o întrevedere cu reprezentanții autorităților locale și cu agenții economici din raion.

În cadrul discuțiilor au fost abordate problemele și impedimentele cu care se confruntă autoritățile publice și mediul de afaceri din Criuleni în gestionarea finanțelor publice, implementarea proiectelor de dezvoltare, accesul la finanțare, politica fiscală și altele. Totodată, au fost discutate cauzele problemelor și modul de depășire a acestora, inclusiv prin modificările necesare în cadrul normativ și instituțional.

Ministra a relatat celor prezenți la întrunire despre acțiunile întreprinse de Ministerul Finanțelor în vederea menținerii unui echilibru bugetar și asigurării condițiilor necesare ca agenții economici să-și desfășoare activitatea într-un mediu confortabil.

Totodată, dna ministră a vorbit despre prioritățile de pe agenda guvernamentală, printre care dezvoltarea condițiilor pentru mediul de afaceri, rescrierea Codului fiscal, armonizarea legislației la regulile europene, fortificarea administrației publice centrale și locale.

În urma discuțiilor, agenții economici și-au arătat deschiderea și interesul de a participa la consultările publice pe subiecte ce țin de domeniul fiscal, reiterând necesitatea de suport din partea statului în dezvoltarea afacerilor.

De asemenea, în cadrul acestei vizite, ministra Sirețeanu s-a întâlnit cu angajații Direcției deservire fiscală Criuleni și cei ai Postului vamal intern Criuleni, în discuție fiind punctate subiecte ce țin de administrarea fiscală și vamală, punerea în aplicare a noului Cod Vamal și, respectiv, creșterea capacităților instituționale.