Ministerul Finanțelor se alătură și în acest an inițiativei Global Money Week și va organiza mai multe activități de educație financiară

Lun, 21/03/2022 - 14:32 |

În perioada 21-27 martie 2022, la nivel global va fi desfășurată Săptămâna Internațională de Educație Financiară (Global Money Week). Și în acest an, Ministerul Finanțelor împreună cu instituțiile subordonate și în colaborare cu Asociația Obștească „FINEDU” vor organiza activități de educație financiară dedicate tinerilor din Republica Moldova, care au drept scop familiarizarea cu subiecte aferente domeniului financiar.

În scopul promovării educației financiare, astăzi, 21 martie curent, a fost semnat Acordul de cooperare dintre Banca Națională a Moldovei și Ministerul Finanțelor. Acordul a fost semnat de către Octavian Armașu, Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și Dumitru Budianschi, Ministru al Finanțelor.Semnarea documentului, reprezintă cadrul general de reglementare a relațiilor reciproce pentru buna implementare a Proiectului de educație financiară „Învață! Dă sens banilor”.

O altă activitate planificată în cadrul Săptămânii Internațională de Educație Financiare este FINTRIVIA, activitate intelectuală în format pub-quiz, care are ca scop creșterea gradului de educare financiară prin intermediul jocurilor intelectuale de grup. Evenimentul va avea loc pe data de 21 martie, cu începere de la ora 19:30.

Miercuri, 23 martie, ora 15:00, va fi organizat webinarul din seria Public Finance Talks, dedicat elevilor din toată țara, cu tematica: Protecția proprietății intelectuale la frontieră și va fi prezentat de către Mariana Manoli, inspector principal, Serviciul protecția proprietății intelectuale din cadrul Direcției investigare fraude vamale, Serviciul Vamal.  Evenimentul se va desfășura în format online și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a campaniei Bugetul public este bugetul tău https://bit.ly/3wd9Cye.  

Joi, 24 martie, va avea loc evenimentul de Gală a Clubului Antreprenorului Onest. Clubul Antreprenorului Onest este parte a campaniei naționale de educare financiară “Bugetul public este bugetul tău” și a fost  lansat în anul 2021. 

Activitățile menționate se vor desfășura atât în format online cât și în format off, iar participarea la acestea este gratuită. Informații suplimentare vor fi publicate pe pagina de Facebook a campaniei Bugetul public este bugetul tău https://bit.ly/3wd9Cye.  

Global Money Week este o mișcare globală de creștere a nivelului de educare financiară în rândul tinerilor, în cadrul căreia participă publicul din 176 de țări. Ministerul Finanțelor, pentru prima data s-a alăturat acestei inițiative în anul 2021.