Ministerul Finanțelor a fost gazda celei de-a doua ediții a Dialogului de politici în domeniul finanțelor publice

Jo, 19/06/2025 - 16:04 |

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova a organizat cea de-a doua ediție a Dialogului de politici în domeniul finanțelor publice (Public Financial Management – PFM Policy Dialogue). Evenimentul a fost co prezidat de secretarul de stat Ion Gumene și lidera de echipă în cadrul Delegației UE în Moldova, Julda Kielyte. Scopul evenimentului a fost evaluarea progreselor realizate în domeniul managementului finanțelor publice și identificarea priorităților pentru următoarea etapă a reformelor, în strânsă corelare cu parcursul european al Republicii Moldova.

 

„Relația noastră cu Uniunea Europeană reflectă una dintre valorile fundamentale ale acesteia – solidaritatea în fața provocărilor comune. Suntem recunoscători pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova în gestionarea crizelor și în promovarea reformelor”, a subliniat secretarul de stat.

 

În cadrul sesiunii introductive, dl Gumene a făcut o prezentare generală asupra implementării Strategiei de management a finanțelor publice 2023–2030, evidențiind principalele realizări obținute până în prezent, precum și provocările existente. În contextul procesului de extindere a Uniunii Europene și al implementării Planului de Creștere pentru Republica Moldova, au fost subliniate eforturile continue de aliniere a sistemului național de management al finanțelor publice la standardele europene.

 

Unul dintre subiectele agendei l-a constituit gestionarea bugetului și a datoriei publice. Ministerul Finanțelor a menționat prioritățile pentru următoarele 12 luni, inclusiv consolidarea cadrului de planificare bugetară pe termen mediu, creșterea transparenței, îmbunătățirea eficienței cheltuielilor prin revizuiri tematice, precum și consolidarea managementului datoriei publice.

 

Un alt subiect important abordat a fost mobilizarea veniturilor. În acest context, reprezentanții Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, au menționat provocările actuale și oportunitățile în politica fiscală, administrarea veniturilor, revizuirea cheltuielilor fiscale, digitalizarea proceselor, combaterea evaziunii și modernizarea procedurilor vamale.

 

De asemenea, s-a abordat subiectul legat de controlul financiar și auditul extern. Ministerul Finanțelor a prezentat măsurile planificate pentru întărirea controlului financiar public intern, iar reprezentanții Curții de Conturi au expus direcțiile strategice privind dezvoltarea capacităților de audit extern și supravegherea utilizării fondurilor publice.

 

Partenerii de dezvoltare au venit cu observații, recomandări și propuneri de sprijin pentru implementarea reformelor discutate.

 

Sesiunea a reunit reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, ai autorităților publice, ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ai Comisiei Europene, precum și experți din cadrul OECD/SIGMA și din partea mediului de afaceri și societatea civila.

 

Ministerul Finanțelor rămâne ferm angajat în avansarea reformelor structurale și în consolidarea parteneriatelor cu instituțiile internaționale, în vederea construirii unui sistem bugetar modern și sustenabil, capabil să răspundă așteptărilor societății și angajamentelor de integrare europeană.