Decizia Prim-ministrului Republicii Moldova cu privire la Raportul anual consolidat privind Controlul financiar public intern pentru anul 2019

Mie, 26/08/2020 - 08:28 |

Ca rezultat al elaborării și prezentării către Guvernul Republicii Moldova a Raportului anual consolidat privind Controlul financiar public intern pentru anul 2019, Prim-ministrul Republicii Moldova a aprobat Decizia nr.24 din data de 18 august 2020.

Documentul prevede o serie de acțiuni care urmează a fi realizate de către ministere, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului, precum și de către structurile organizaționale din sfera lor de competență.

De asemenea, Decizia cuprinde acțiuni cu caracter de recomandare pentru autoritățile administrației publice locale, precum și termenul limită pentru raportarea acțiunilor întreprinse pentru realizarea prezentei decizii.

Ministerul Finanțelor, la rândul său, va întreprinde măsuri concrete pentru consolidarea sistemelor de control intern managerial și a funcției de audit intern din sectorul public, precum și va oferi suport entităților responsabile.