Pentru a facilita aplicarea noilor prevederi contabile în sectorul public, Ministerul Finanțelor, în colaborare cu experții Proiectului UE „EU TA Project Preparation Facility”, a organizat, în perioada 28–29 aprilie 2026, o sesiune de instruire privind aplicarea Standardelor Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (SNCSP).
Evenimentul a reunit contabilii-șefi ai direcțiilor finanțe, având drept scop familiarizarea acestora cu conținutul și modul de aplicare a SNCSP, precum și discutarea principalelor provocări și soluții aferente procesului de implementare.
Pe parcursul celor două zile, participanții au analizat cele patru SNCSP aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 151 din 30 decembrie 2025:
- SNCSP „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile și erori”,
- SNCSP „Evenimente ulterioare perioadei de raportare”,
- SNCSP „Provizioane, datorii contingente şi active contingente”,
- SNCSP „Stocuri”.
Sesiunile au inclus prezentări tematice, exemple practice și discuții interactive, oferind participanților oportunitatea de a clarifica aspecte tehnice și de a împărtăși experiențe din activitatea curentă.
Amintim că, SNCSP, elaborate în conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS), fac parte din procesul de modernizare a contabilității publice și vor contribui la creșterea transparenței și responsabilității în gestionarea fondurilor publice. Primul set de SNCSP urmează să fie aplicat începând cu 1 ianuarie 2027, iar implementarea deplină va continua etapizat, urmând ca acestea să intre în vigoare pe măsura elaborării și aprobării acestora.



