Anunț privind organizarea consultărilor publice

Proiectul propus a fost elaborat în vederea aducerii în concordanță cu prevederile Legii 166/2017 a prevederilor Cerințelor tehnice față de echipamentele de casă și de control. Regulamentului privind schimbul de date dintre echipamentele de casă și de control și Sistemul informațional automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, în partea ce ține de modificarea prevederilor aferente tichetelor de masă, cât și ajustarea protocolului de schimb de date dintre echipamentele de casă și de control și SIA „MEV”. Modificările la Regulamentul privind certificarea ECC includ stabilirea activităților efectuate de către Centrul de certificare a ECC în cadrul avizării tehnice a modelelor noi de ECC, substituirea prezentării raportul de încercări/conformitate privind rezistența la condițiile de mediu și compatibilitatea electromagnetică eliberat de entitatea acreditată și specializată din domeniu stabilirea cu Declarația de conformitate privind rezistența la condițiile de mediu și compatibilitatea electromagnetică, eliberată de un laborator național sau internațional acreditat și specializat din domeniu, stabilirea modelelor Declarației pe proprie răspundere, deciziei privind acceptarea includerii modelului ECC în Registrul unic, deciziei privind respingerea cererii.

Perioada: 
Marți, 22 Februarie, 2022 - 14:45 până Vineri, 4 Martie, 2022 - 17:00

Agenda publică

La moment nu există nici un eveniment planificat.

Abonează-te la Agenda