Amendamentul privind finanțare adițională de 75 milioane de euro, din partea Comisiei Europene, a fost semnat

Jo, 21/07/2022 - 18:51 |

Amendamentul nr. 1 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană privind Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru țara noastră a fost semnat astăzi, 21 iulie 2022.

Amendamentul prevede o finanțare adițională în valoare de 75 milioane de euro (grant), majorând astfel bugetul programului de suport până la 135 milioane de euro. Prima tranșă, de 60 de milioane de euro, a fost debursată în luna decembrie a anului 2021, iar restul sumei urmează să fie debursată într-o singură tranșă, după îndeplinirea anumitor condiționalități. 

Acest suport bugetar va sprijini măsurile de atenuare a impactului socio-economic produs de creșterea prețurilor la gazele naturale, va spori capacitatea statului de a furniza servicii grupurilor vulnerabile și va susține eforturile în asigurarea securității energetice în Republica Moldova.

Din partea Guvernului Republicii Moldova, Amendamentul a fost semnat de către Dumitru Budianschi, Ministrul Finanțelor, iar din partea Comisiei Europene de către Lawrence Meredith, Directorul pentru Vecinătatea Estică și Consolidarea Instituțională, Directoratul General pentru Politica de Vecinătate și Negocieri privind Extinderea. 

Decizia privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 1 la Acord a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului din 13 iulie curent.