Alimentația copiilor și elevilor din raionul Strășeni, principala temă discutată de miniștrii Educației și Finanțelor cu directorii grădinițelor și școlilor din teritoriu

Mie, 25/05/2022 - 10:26 |

Dumitru Budianschi, ministrul Finanțelor și Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării, au întreprins marți, 24 mai 2022, o vizită de lucru în municipiul Strășeni, unde s-au întâlnit cu directorii instituțiilor de învățământ general din raion. Întâlnirea a avut loc la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, în contextul constatării unor deficiențe în asigurarea alimentației copiilor din grădinițele și școlile din teritoriu. 

La întrevedere s-a discutat despre problemele semnalate de profesori și părinți cu privire la unele carențe în prestarea serviciilor de alimentare a copiilor și elevilor. Problema constatată se află în vizorul Autorităților Publice Centrale (APC), precum și a Autorităților Publice Locale (APL) de mai mult timp.

În context, oficialii au menționat că este necesar să fie aplicate toate măsurile legale pentru înlăturarea acestor nereguli. Totodată, au venit cu propuneri de a planifica activitățile necesare pentru organizarea alimentației copiilor. Totodată, miniștrii au dat asigurări că APL și instituțiile de învățământ pot conta pe tot sprijinul de care au nevoie din partea ministerelor pe care le conduc.

Dialogul a fost constructiv, iar participanții la întâlnire au avut posibilitatea să adreseze întrebări oficialilor, printre acestea menționăm: majorările salariale, bugetele instituțiilor, formula de finanțare pentru grădinițe ș.a. 

Totodată, în timpul discuțiilor, oficialii au dezmințit informația falsă apărută în spațiul public, precizând că durata concediului de odihnă plătit al cadrelor didactice nu va fi micșorată.