7186 locuințe au fost procurate prin intermediul Programului ”Prima Casă”

Jo, 04/11/2021 - 09:23 |

De la lansarea Programului de stat ”Prima Casă” până în prezent au fost procurate 7186 locuințe. Alte 11 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,87 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,89 miliarde lei. 

Din numărul total al beneficiarilor, 5391 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului, dintre care, 1263 persoane în cadrul Programului Prima Casă 2, 3021 – în cadrul Programului Prima Casă 3, 1095 – în cadrul Programului Prima Casă 4 și 12 – în cadrul Programului Prima Casă 5.  

Din cei 7186 beneficiari, 4931 sunt familii, iar 2255 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,5 ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,76 m.p. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 631,19 mii lei. Din numărul total de locuințe procurate, 6716 sunt amplasate în zonele urbane, iar 470 sunt în zonele rurale. 6524 locuințe procurate sunt apartamente, iar 662 sunt case de locuit individuale.

Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina oficială www.primacasa.gov.md, sau apelați la Info line: 022 22 60 65; 022 22 60 53