Îmbunătățirea planificării investițiilor publice: perspective din țări similare

Mie, 09/04/2025 - 12:11 |

Desfășurat la Chișinău, atelierul de lucru „Îmbunătățirea planificării investițiilor publice: perspective din țări similare” a fost organizat de Proiectul PPF (Project Preparation Facility), finanțat de Uniunea Europeană, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și în coordonare cu Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul atelierului au fost prezentate bune practici și lecții învățate cu privire la dezvoltarea anumitor sisteme eficiente de planificare a investițiilor publice. Ministerul Finanțelor din Republica Moldova a prezentat reforma recentă a cadrului său național, și a beneficiat de oportunitatea de a învăța din experiența altor țări – Armenia, Georgia și Muntenegru.

Atelierul a inclus prezentările celor patru țări menționate mai sus, urmate de o sesiune de discuții susținută de un panel format din oficiali ai Fondului Monetar Internațional,  Delegației UE în Moldova, Băncii Europene de Investiții, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și experții Proiectului PPF. Atelierul a fost moderat de Ion Gumene, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, și Yiannis Hadziyiannakis, liderul echipei proiectului PPF.

În prima zi a atelierului au fost prezentate cazurile Republicii Moldova și Armeniei. Viorel Pana, șeful Direcției investiții din cadrul Ministerului Finanțelor, a prezentat noul cadru de planificare a investițiilor publice al Republicii Moldova, urmat de o demonstrație a modulului IT pentru evaluarea proiectelor. Acest modul este o parte componentă a suportului oferit de proiectul PPF pentru digitalizarea procesului de depunere și evaluare a proiectelor de investiții publice. Garik Petrosyan, șeful Direcției investiții publice din cadrul Ministerului Finanțelor al Armeniei, a prezentat sistemul de planificare a investițiilor din Armenia, precum și reformele planificate și în curs de implementare.

Cea de-a doua zi a inclus prezentările lui Branko Nilević, șeful Departamentului managementul investițiilor publice din cadrul Ministerului Finanțelor din Muntenegru, și Tinatin Gugava, specialist principal în cadrul Direcției politică bugetară a Ministerului Finanțelor din Georgia. Ambii vorbitori au prezentat abordările naționale privind planificarea investițiilor publice.

Discuțiile în panel și sesiunile de întrebări și răspunsuri desfășurate pe parcursul activității au completat prezentările, facilitând schimbul de perspective și interacțiunea cu participanții.

Atelierul a oferit Republicii Moldova perspective valoroase din partea țărilor similare, contribuind la consolidarea proceselor de planificare a investițiilor și pregătind terenul pentru investiții publice mai eficiente și cu impact.

Evenimentul a reunit circa 100 de participanți din instituții publice din Moldova, ambasade ale statelor membre ale UE, instituții financiare internaționale, parteneri de dezvoltare și universități.