Media

Anunț privind organizarea consultărilor publice

Inițierea elaborării proiectului se efectuează în contextul prevederilor art. 19 alin. (3) lit. b) din Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, potrivit cărora, Guvernul, în termen de pînă la 24 de luni de la intrarea în vigoare a legii prenotate, urma să iniţieze reorganizarea întreprinderilor de stat în alte forme juridice de organizare prevăzute de legislaţie. 

Perioada: 
Monday, 26 November, 2018 - 16:30 to Wednesday, 28 November, 2018 - 17:00

Public events

La moment nu există nici un eveniment planificat.

Subscribe to Agenda