Eveniment

Mie, 07/02/2024 - 13:09 |

Începând cu data de 6 februarie 2024, Ministerul Finanţelor a inițiat plata sumelor indexate pentru deponenții „Băncii de Economii”, care au depus cereri de înregistrare până la 31 decembrie 2023. Astfel, își pot ridica banii persoanele născute până în anul 1991 inclusiv, care nu au beneficiat de sumele indexate aferente primei etape şi/sau etapei a doua în anii precedenţi. Pentru a ridica aceste plăți, beneficiarul, reprezentantul sau moştenitorul se va prezenta la orice oficiu/agenţie a Î.S. Poşta Moldovei cu actul de identitate. Moștenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces și...
Română
Mie, 07/02/2024 - 11:14 |

Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a avut ieri, 6 februarie 2024, o întrevedere cu E.S. Fern Horine, Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, pentru a discuta perspectivele de cooperare. În cadrul întrevederii, Petru Rotaru a menționat prioritățile ministerului pentru anul 2024, care vizează politica bugetară, promovarea măsurilor și reformelor care să sprijine mediul de afaceri și să stimuleze investițiile, precum și simplificarea procedurilor de administrare fiscală. Ministrul Finanțelor a menționat că aceste obiective sunt esențiale pentru...
Română
Marți, 06/02/2024 - 12:15 |

6 februarie 2024 – Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Biroul Național de Statistică au desfășurat astăzi, evenimentul de lansare al Sistemului informațional „Depozitarul public al situațiilor financiare”, disponibil prin accesarea: https://depozitar.statistica.md/ . Acest sistem este destinat pentru colectarea, prelucrarea, stocarea, analiza și publicarea situațiilor financiare, a raportului conducerii și a raportului auditorului, cu asigurarea protecției și securității datelor. Astfel, Republica Moldova se aliniază la cele mai bune practici ale...
Română
Lun, 05/02/2024 - 17:05 |

5 februarie 2024, Chișinău – Intensificarea schimburilor comerciale, Comisia mixtă moldo-română, proiectele comune de dezvoltare și digitalizarea serviciilor publice au fost principalele subiectele abordate de ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Petru Rotaru, și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului al României, Ștefan-Radu Oprea, în cadrul întrevederii bilaterale. Oficialii au discutat despre participarea la următoarea ședință a Comisiei interguvernamentale România - Republica Moldova de colaborare economică, ce urmează a fi organizată în luna aprilie a anului curent...
Română
Lun, 05/02/2024 - 14:18 |

O delegație de experți în domeniul antidoping din cadrul Consiliului Europei, condusă de Liene Kozlovska, manager de program în Departamentul Anti-Doping, au efectuat, în perioada 1-2 februarie 2024, o vizită de lucru în Republica Moldova. Scopul vizitei oficialilor europeni a vizat evaluarea implementării prevederilor Convenției împotriva dopajului, adoptată în cadrul Consiliului Europei și ratificată de țara noastră. În cadrul vizitei, echipa specializată s-a întâlnit la Ministerul Finanțelor cu secretarul de stat Vladimir Arachelov, unde a participat și directorul general al Agenţiei...
Română
Lun, 05/02/2024 - 13:44 |

Ministerul Finanțelor invită reprezentanții mass-media la evenimentul de lansare a Sistemului informațional „Depozitarul public al situațiilor financiare”. Evenimentul va avea loc mâine, 6 februarie 2024, ora 10:00, la Casa Guvernului (intrarea de pe strada Pușkin). Discursurile vor fi susținute de: - Petru Rotaru, ministrul Finanțelor; - Dumitru Alaiba – viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării; - Oleg Cara, director general, Biroul Național de Statistică - Galina Cicanci, manager de țară al Corporației Financiare Internaționale (IFC), membră a Grupului Băncii...
Română
Jo, 01/02/2024 - 10:00 |

În contextul participării Republicii Moldova pentru prima dată la exercițiul anual de analiză economică și financiară pentru țările candidate la Uniunea Europeană, a fost aprobat Programul de Reformă Economică 2024-2026 (PRE), document elaborat de Ministerul Finanțelor, în calitate de coordonator național al PRE. Programul de Reformă Economică are drept scop pregătirea Republicii Moldova pentru viitoarea participare la coordonarea și guvernanța politicii economice a UE. De asemenea, documentul propune îmbunătățirea reformelor structurale pentru susținerea stabilității macroeconomice,...
Română
Mie, 31/01/2024 - 14:49 |

În perioada 29-30 ianuarie 2024, un grup de experți în domeniul achizițiilor al Băncii Mondiale au întreprins o vizită de lucru la Ministerul Finanțelor. Delegația a fost formată din domnul Chenjerani Simon Chirwa, Manager Achiziții pentru regiunea Europa și Asia Centrală, domnul Anjani Kumar, Specialist Senior Achiziții și Coordonator de zonă pentru Republica Moldova și Ucraina, doamna Elena Corman, Specialist Senior Achiziții și Carmen Călin, Specialist Achiziții. În cadrul vizitei echipa Băncii Mondiale s-a întâlnit cu Secretarul de Stat al Ministerului Finanțelor, Vladimir Arachelov,...
Română
Mie, 31/01/2024 - 13:14 |

31 ianuarie 2024, Chișinău – Calitatea procesului de achiziții publice va fi îmbunătățită. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat un nou Regulament cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Achiziții Publice. Necesitatea reorganizării este argumentată de stabilirea noilor sarcini pe dimensiunea de achiziții sectoriale și achiziții de valoare mică. Proiectul privind reorganizarea instituției prevede mai multe modificări ce țin de structură, organigramă, efectivul-limită și atribuții. De asemenea, documentul reglementează misiunea, domeniile de activitate și funcțiile de bază...
Română
Marți, 30/01/2024 - 16:10 |

30 ianuarie 2024, Chișinău – Ministerul Finanțelor și Asociația Obștească „FINedu” au încheiat un acord de colaborare. Acordul va asigura un cadru inter-instituțional prin intermediul căruia părțile semnatare vor continua realizarea activităților comune în scopul realizării obiectivului de educație financiară a populației și de promovare a unui comportament financiar responsabil. Acordul a fost semnat de ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, și directorul executiv al A.O. FINedu, Octavian Sirețeanu. Potrivit părților, conjugarea eforturilor urmărește creșterea interesului public față de...
Română

Pagini

Abonează-te la RSS - Eveniment