Asistența externă

Mie, 01/06/2022 - 16:31 |

Guvernul a avizat, astăzi, inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de facilitate de împrumut între Republica Moldova, Uniunea Europeană și Banca Națională a Moldovei. Decizia a fost luată în contextul aprobării de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, la data de 6 aprilie anul curent, a deciziei privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Republicii Moldova. Documentul prevede oferirea unei asistențe financiare în valoare de 150 de milioane de euro, dintre care 30 de milioane de euro - sub formă de grant. Debursarea va avea loc în trei tranșe...
Română
Mie, 25/05/2022 - 15:48 |

Având în vedere evoluția dialogului din ultimele luni privind asistența oficială de dezvoltare a Republicii Franceze în Republica Moldova, Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a avut o întrevedere cu Directorul General al Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), Remy Rioux, aflat la Chișinău. În cadrul întrevederii, oficialii au discutat câteva subiecte de interes comun, precum definitivarea proiectului Acordului interguvernamental privind activitatea AFD în Republica Moldova, care urmează a fi semnat în scurt timp, precum și potențialele domenii de cooperare, în special dezvoltarea...
Română
Mie, 27/04/2022 - 16:25 |

Perioada de implementare a Programului Operațional Comun (POC) România – Republica Moldova și a POC Bazinul Mării Negre 2014 – 2020 va fi renegociată. În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a aprobat două decizii care prevăd inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 1, prin schimb de scrisori, la Acordurile financiare. Astfel, perioada de executare a Acordurilor financiare va fi prelungită cu 12 luni, de la 31 decembrie 2024 până la 31 decembrie 2025. Modificarea este necesară în contextul consecințelor generate de pandemia de Covid - 19. POC România – Republica Moldova...
Română
Mie, 20/04/2022 - 16:33 |

Republica Moldova va primi un grant în valoare de 3,2 milioane de dolari pentru gestionarea crizei refugiaților, oferit cu titlu de donație de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a aprobat proiectul privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui Acord între Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și SDC. Asistența financiară nerambursabilă, acordată de partenerii elvețieni, urmează să fie transferată în Fondul de intervenție al Guvernului Republicii Moldova, în contul special deschis de Ministerul Finanțelor pentru...
Română
Mie, 20/04/2022 - 16:13 |

Guvernul Republicii Federale Germania va oferi Guvernului Republicii Moldova asistenţă tehnică şi financiară nerambursabilă, în valoare totală de 33,7 milioane de euro. Executivul de la Chișinău a votat astăzi pentru iniţierea negocierilor și aprobarea semnării a două acorduri în acest sens. Astfel, 23 de milioane de euro ar urma să fie oferiţi pentru implementarea a trei proiecte în derulare: „Susţinerea infrastructurii sociale şi comunale III”, „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi cel de canalizare, Moldova Centru, VPT, faza 3” şi „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi cel...
Română
Mie, 30/03/2022 - 17:18 |

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 30 martie 2022, proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind asistența administrativă reciprocă și cooperarea în domeniul vamal, întocmit la Chișinău la 20 ianuarie 2022. Acordul are scopul de a dezvolta relațiile de cooperare bilaterală între Republica Moldova și Japonia în domeniul vamal și de a asigura securitatea economică a ambelor state. Documentul prevede acordarea de către administrațiile vamale ale Republicii Moldova și Japoniei a asistenței administrative...
Română
Jo, 24/03/2022 - 20:34 |

Pentru gestionarea crizei fluxului de refugiați din Ucraina, prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, Moldova a primit ajutoare umanitare sub formă de bunuri și produse în valoare de peste 6,6 mil. euro. Toate ajutoarele sunt repartizate conform necesităților centrelor instituite sub egida MAI pentru gestionarea fluxului la frontieră. Despre aceasta a anunțat șeful Centrului Unic de Gestionare a Crizei, Dumitru Udrea, într-o conferință de presă susținută astăzi împreună cu ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi. “ Ajutorul umanitar primit prin intermediul mecanismului de...
Română
Marți, 15/02/2022 - 12:38 |

Tinerii antreprenori vor putea accesa în continuare credite prin intermediul Programului Facilitatea de Creditare a Tinerilor (FCT), fondurile de finanțare (faza II) în acest sens fiind suplinite cu 120 milioane lei pentru anul 2022. Programul FCT are scopul de ameliorare a accesului tinerilor întreprinzători la resurse creditare pentru dezvoltare la rate fixe reduse, susținând implementarea ideilor de afaceri, crearea și menținerea locurilor de muncă ale acestora acasă, contribuind la diminuarea consecințelor pandemiei COVID-19 asupra întreprinderilor sectorului real. Sursele de finanțare...
Română
Lun, 07/02/2022 - 14:34 |

În perioada 3-4 februarie 2022, Ministerul Finanțelor, în calitate de Autoritate Națională (AN) pentru programele de cooperare transfrontalieră și transnațională (PCTT), în colaborare cu Proiectul de asistență tehnică pentru implementarea PCTT (TESIM) al Uniunii Europene, au organizat instruirea privind coordonarea implementării Programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională, implementate pe teritoriul Republicii Moldova. Scopul instruirii a constat în dezvoltarea capacităților membrilor Grupului național de lucru și reprezentanților Republicii Moldova în Comitetele Comune de...
Română
Mie, 02/02/2022 - 16:58 |

Republica Moldova va iniția negocierile cu Republica Franceză asupra Acordului privind instituirea și activitățile reprezentanței Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), Proparco și Expertise France în țara noastră. Scopul Grupului AFD este de a finanța proiecte cu scop social și de mediu în sectorul privat prin intermediul filialei sale Proparco, iar prin intermediul Agenției Expertise France - proiecte de dezvoltare și reformare în sectorul public. Pentru purtarea negocierilor pe marginea Acordului dat este instituită o delegație oficială din Republica Moldova, condusă de ministrul...
Română

Pagini

Abonează-te la RSS - Asistența externă