Mie, 20/04/2022 - 16:33 |

Republica Moldova va primi un grant în valoare de 3,2 milioane de dolari pentru gestionarea crizei refugiaților, oferit cu titlu de donație de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a aprobat proiectul privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui Acord între Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și SDC. Asistența financiară nerambursabilă, acordată de partenerii elvețieni, urmează să fie transferată în Fondul de intervenție al Guvernului Republicii Moldova, în contul special deschis de Ministerul Finanțelor pentru...
Română
Mie, 20/04/2022 - 16:13 |

Guvernul Republicii Federale Germania va oferi Guvernului Republicii Moldova asistenţă tehnică şi financiară nerambursabilă, în valoare totală de 33,7 milioane de euro. Executivul de la Chișinău a votat astăzi pentru iniţierea negocierilor și aprobarea semnării a două acorduri în acest sens. Astfel, 23 de milioane de euro ar urma să fie oferiţi pentru implementarea a trei proiecte în derulare: „Susţinerea infrastructurii sociale şi comunale III”, „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi cel de canalizare, Moldova Centru, VPT, faza 3” şi „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi cel...
Română

Pagini

Abonează-te la Ministerul Finanțelor RSS